Cum am ajuns aici
Nu sunt multe acele lucruri pe care am vrut și vreau să le fac în viața asta. Unul dintre acestea ar fi să inspir oamenii prin experiențele mele și nu numai. Mulți mă cunoașteți datorită canalului meu de vlog, însă acolo se pune altfel problema, așa că am luat o pauză și după ceva timp am decis că vreau să încep să scriu.
Vreau să împărtășesc cu voi experiențele mele și doresc să fiu lângă cât mai mulți dintre voi.
De ce am ales calea asta "rudimentară" cum ar putea să o descrie mulți? Foarte simplu: mulți își doresc, dar puțini fac ceva în privința asta. Această parafrază se aplică în mai tot.
Simplu ar fi să vorbesc despre acest aspect pe canalul meu de vlog, unde mulți sunt… dar doar sunt. Pe lângă asta intervine și frica de a vorbi despre acest subiect, după părerea mea fiind unul destul de complex și fără o bază de oameni care doresc cu adevărat să asculte, brusc totul devine puțin greu.
Ceea ce vreau să spun este faptul că aici voi fi până când o să consider că mesajul meu trebuie să ajungă la o masă mai mare de oameni. Între timp mă perfecționez aici.
De pe la 13 ani tot am început să scriu, despre gândurile mele și despre cum văd eu acest tot din care facem parte. Și acum mă uit prin notițele mele și descopăr puzzle-uri sub formă de text pe care le făceam ca să le descifrez mai târziu. Ciudat, nu?
Poate într-o zi o să am curajul să le fac publice, cine știe. Între timp vreau să îți spun că ești minunat și că nu ești întâmplător pe această pagină. Sper că ce vei citi aici te va ajuta și că eu am să fac tot posibilul să fie așa.
Prin acest prim articol vreau doar să îl cunoașteți pe Elph/Edy, astfel încât să îți câștig încrederea. Mă vei cunoaște cum nu mulți dintre persoanele apropiate mie mă cunosc, acesta fiind și scopul acestui blog — de a-l transcrie pe acest Elph/Edy și de a fi toți lângă cei ce vor.
Las totul să se întâmple de la sine și încerc să fac în așa fel încât mesajul să nu fie distorsionat în niciun fel. Așa că, dacă pe parcurs crezi că este greu să urmărești ceea ce vreau să spun, poți să îmi scrii pe Instagram sau oriunde mă găsești.
Acestea fiind spuse, abia aștept să învăț să transmit cât mai bine ce vreau să spun și abia aștept mesajele de la voi.
Ți-a plăcut articolul?
Scrie-mi pe Instagram →